Jurnal de Camino, ziua 5: Deba – Markina-Xemein

Jurnal de Camino, ziua 5: Deba – Markina-Xemein
Share and love:

17 iunie 2019

Astăzi ne-am spus la revedere de la ocean până în Bilbao, adică pentru vreo 80 km sau 3-4 zile. Pădurile și sătucele izolate de munte au fost parte din peisaj. Am mers 25 km de la Deba până în Markina-Xemein. Am ajuns devreme și ne-am cazat la singurul albergue donativo din orășel. Apoi ne-am întâlnit cu prietenii pelerini din Spania, Italia, Cehia la câteva cervesas. 

Camino de Santiago
Leo își spune la revedere de la ocean.

Facts of today:

  • în limba bască, care e la fel de diferită de limba spaniolă cum e limba maghiară de limba română, Eliza înseamnă biserică!! Se scrie și se pronunță exact ca numele meu. În prima zi când am ajuns în Franța am trecut pe lângă o stație de autobuz care se numea Eliza. Atunci mi-am zis dacă ăsta nu este un semn de la Santiago că fac ce trebuie, atunci care?! 
  • în cercul de pelerini cu care am băut câteva cervesas, am descoperit că avem cu toții povești similare. Ne-am dat demisiile de la job în ultimele luni ca să facem Camino și să călătorim. Șase oameni din România, Italia și Spania! Toate îndoielile că nu a fost decizia cea mai bună s-au spulberat imediat! WE ARE NOT ALONE ANYMORE!
  • De două zile mergem cam cu același grup de 20-30 de pelerini. Ne întâlnim pe drum, facem popasuri scurte cu ei, împărțim mâncarea și camera noaptea la albergue.
  • Drumul este cu urcușuri și coborâșuri. Câteodată coborâșurile sunt mai grele ca urcușurile, pe orice tip de drum, și pietruit, și cimentat și forestier.
Camino de Santiago
La răscruce de drumuri.

Traseu:

Deba – Olatz – Markina

 

Cheltuieli:

  • 7,2 € – mic dejun
  • 16 € – prânz, cină și micul dejun pentru a doua zi
  • 6,6 € – cervesas
  • 4,6 € – țigări

TOTAL: 34,6 €

 

O zi extraordinară și Buen Camino!

Liz, Leo si Camino,
1🌎=1❤️


Share and love: