Cum se vede Italia din ochii unui copil cu părinții plecați

Italia pentru mine înseamnă mai mult decât străduțe cochete, istorie și gelato. 

Pentru mine, Italia înseamnă:

• mama și tata la telefon, curse cu autocarul de 48 de ore, vacanța de vară singură,
• Piacenza, yogurtela, papuci noi și Pitarello, zeci de zboruri cu WizzAir, 
• singurătate, pachet cu panetone, “faceți un giro prin Castelo”, vorbit pe skype, 
• euro și schimb valutar, magazinu chinezesc, dor, in fiecare seara la 10 suna telefonul,
• minciuni, emotii, călătorit, one day trips, oameni fancy. 

Cred că pentru mulți copii români, Italia, Spania, Franța, Anglia, Germania nu înseamnă o escapadă de weekend, ci înseamnă părinți plecați și multă singurătate. Acum realizez că părinții mei locuiesc în Italia de jumătate din viața mea. Mai exact de 14 ani, de când eu aveam 14 ani. Pentru unii copii, care acum sunt adulți, probabil că cifrele sunt mai mari.

Eu nu am vrut să învăț italiana. Nu mi-au plăcut italienii. Ai mei au vrut ca noi să vizităm Italia și ne-au plimbat peste tot prin nordul Italiei. De fiecare dată când mergem în Italia, facem câte un one day trip pe undeva. Am avut ocazia să văd niște locuri superbe. Dar parcă tot timpul cu un ochi critic.

Acum, în schimb, mi s-a ridicat un văl de pe ochi și realizez că Italia și italienii nu sunt vinovați că părinții mei au decis să lucreze acolo. 

Îmi pare nespus de rău ce se întâmplă în Italia și restul țărilor vestice. Mi se pare ireal că tocmai acolo, din tot globul pământesc, este cea mai mare criză. Dar în special, îmi pare rău că părinții mei și alte mii de români nu mai lucrează și sunt blocați acolo. Ai mei sunt bine, thanks God! Sunt în carantină și au supermarket aproape. Vorbim zilnic la telefon și situația de acolo este poate mai grea față de cum se prezintă la Digi. 

Italia este și va rămâne întotdeauna o țară care mi-a schimbat viața și în bine și în rău. Va fi țara care mi-a luat părinții, dar care i-a ajutat. Țara care i-a pus la încercări enorme precum lucrat la negru, discriminare, singurătate și dor. Dar și țara care le-a oferit după mulți ani stabilitatea de care ei aveau nevoie și pe care România nu le-a putut-o oferi. 

Italia este țara care a creat cea mai ciudată relație între mine și părinții mei, între mine și sora mea, între mine și restul copiilor cu părinții acasă. Și pentru asta, nu știu când o să o pot ierta. Dar lucrez la asta în fiecare zi. 

Italia…sper să te faci bine!

Un articol similar  puteți citi aici.

Sunt mii de copii și tineri care se îngrijorează acum pentru părinții lor plecați în cele mai afectate țări de coronavirus. Copii care sunt în grija bunicilor neputincioși să îi asigure că totul va fi bine.

Sunt 4 milioane de români plecați în străinătate.

159.000 de copiii cu unul dintre părinți plecați,

dintre care aproximativ 25.000 copiii cu ambii părinți plecați conform Inspectoratelor Școlare Județene, în 2018.

Nu uitați să arătați solidaritate față de românii care se întorc acum acasă. Care se întorc pentru copiii lor, pentru familia lor.

Doar Liz, 

1 world = 1 love